Truman Show (1998)

Jocul de-a Dumnezeu a reprezentat intotdeauna o ispita pentru mult prea limitata dar inventiva minte umana. Aproape pe tot parcursul vizionarii filmului The Truman Show (1998), in regia lui Peter Weir, am avut in minte romanul Magicianul al lui John Fowles – un alt exemplu de manipulare demiurgica a realitatii in vederea atingerii unor scopuri mai mult sau mai putin morale. Truman Burbank (Jim Carrey) este un tanar obisnuit ce traieste o viata obisnuita – avand o slujba foarte avantajoasa, “de birou”, cum o catalogheaza prietenul sau cel mai bun (Noah Emmerich), el este casatorit cu o fosta colega de scoala (Laura Linney ) care pare sa-i ofere un oarecare confort afectiv. Pe parcurs, Truman va afla ca propria-i viata nu este altceva decat un show televizat 24 de ore din 24, un show in care locul in care a crescut, Seahaven, este doar un decor (desi extrem de elaborat, in care soarele si furtuna pot aparea oricand, prin selectarea optiunii respective pe computer), oamenii care il inconjoara, chiar si cei mai apropiati, sunt actori, iar el este… starul, eroul a milioane de oameni (showul este transmis in intreaga lume) ce il urmaresc neincetat inca din primele clipe de viata. Producatorul acestui imens proiect, al acestiu univers artificial, este Cristof (Ed Harris), “Big Brother”-ul care ii urmareste si coordoneaza fiecare miscare si care il simte pe Truman ca fiind propria-i creatie. “Cobaiul” isi va revendica insa dreptul la intimitate, la adevar, la o viata proprie si va parasi aceasta pretioasa colivie… The Truman Show este un compendiu de observatii fine, prezentate intr-o maniera ludica, despre cultura consumista moderna, despre omogenitatea unei lumi unite de miscarile satelitilor, precum si despre extensia pana la care autocratia sau totalitarismul pot servi unui scop artistic.