În ciuda eforturilor agentului Stansfield (interpretat de Tommy Lee Jones), care face tot posibilul să îi țină în frâu pe membrii familiei, Fred Blake (Robert De Niro), soția sa Maggie (Michelle Pfeiffer) și cei doi copii ai lor, Belle (Dianna Agron) și Warren (John D’Leo), nu se pot abține să nu recurgă la vechile lor metode de a-și rezolva problemele, ca-n ”familie”. Astfel că, foarte curând, se instalează haosul, mai ales că Mafia se află pe urmele familiei lui Fred, iar membrii familiei își reglează conturile în cele mai neobișnuite moduri.
După ce Giovanni Manzoni, un fost șef din cadrul Mafiei își toarnă foștii parteneri, el și soția lui, care are o personalitate de-a dreptul explozivă, împreună cu cei foi copii, fiica lor, o adolescentă tipic americană şi fiul lor care se poartă de parcă le știe pe toate, sunt nevoiți să se mute într-un orășel din Normandia, unde nu renunță însă la stilul lor de a rezolva problemele, care conferă noi sensuri expresiei ”o familie criminală”.
„Giovanni, cunoscut acum drept Fred Blake, a mai încercat să își refacă viața, mai întâi în America, apoi la Paris și în sudul Franței”, explică regizorul Luc Besson. “Nu a reușit însă să facă acest lucru în niciunul dintre aceste locuri, mai ales pentru că nici el, și nici membrii familiei lui nu reușesc să renunțe la vechile lor obiceiuri. Acum ei sunt captivi în cel mai mic oraș pe care vi-l puteți imagina, unde nu se întâmplă niciodată nimic. Așa cred ei. Dar se înșeală…Pentru că exact acum încep să se petreacă lucruri. Umorul vine, în mare parte, din neînțelegerile care au loc între familia Blake și noii lor vecini. Au loc foarte multe confruntări în filmîntre membrii familiei și ceilalți localnici. În zona rurală franceză, dacă ai nevoie de un instalator, trebuie să aștepți vreo doi ani. Tipii ăștia conduc lumea. Dacă te porți urât cu ei, va trebui să aștepți patru ani, nu doi.Indiferent despre cine vorbim, fie că este preotul din localitate, patronul aprozarului, sau instalatorul, cu toții încearcă să profite de noua familie de americani din oraș crezând că, automat, aceștia au mulți bani. Dar ei nu știu de fapt cu cine au de-a face. Nimeni nu profită de Giovanni Manzoni—sau Fred Blake. Dacă încerci să-l păcălești, te va ucide”, mai spune Besson.
Producătorii filmului se distrează atât pe seama personajelor franceze, cât și americane, folosindu-se de idiosincraziile naționale pentru a crea efectul comic. „În film, noi nu ironizăm o anumită cultură, cea americană, sau cea franceză”, spune regizorul. „Noi râdem pe seama tuturor personajelor. Eu cunosc destul de bine tipologia localnicilor din micile orașe de provincie din Franța. Am crescut întrun astfel de loc. Dar am locuit și în orașe precum New York și Los Angeles, deci știu destul de multe și despre americani, despre metehnele lor. Pentru mine a fost și amuzant și interesant să îi punem pe acești oameni în același orășel și să văd ce se întâmplă.”
Pentru producătoarea Virginie Besson-Silla, povestea a reprezentat o schimbare interesantă de viziune de la clasicul genului. „Cu toții am văzut filme despre Mafie, în care oamenii sunt forțați să înceapă o nouă viață”, spune ea. ”Am vrut să văd ce pe întâmplă cu oamenii care intră într-un astfel de program de schimbare a identității. Personajele noastre ajung într-un sat din Franța unde se simt ca peștele pe uscat. Este foarte amuzat să îi vezi cum reacționează la obiceiurile vecinilor lor francezi și cum încearcă să se adapteze la acest nou stil de viață.”
Inițial, Besson nu plănuise să regizeze filmul, dar pe măsură ce scenariul devenea mai consistent și actori importanți se alăturau proiectului (Robert De Niro, Tommy Lee Jones și Michelle Pfeiffer), regizorul a început să se gândească serios la această decizie. „Stabilisem o listă cu potențiali regizori, dar pe măsură ce trecea timpul și vedeam că avem această distribuție fantastică, nu am mai vrut să las filmul pe mâinile altcuiva”, spune Besson. „Robert [De Niro] nu mi-a spus nimic până când lucrurile nu erau deja pe cale să înceapă, dar atunci a venit și m-a întrebat: „Luc, de ce nu regizezi tu filmul? Cum poți să renunți la așa ceva?”
„Malavita – O familie criminală” este un omagiu inteligent și afectuos chiar adus filmelor cu mafioțiși nu este deloc o întâmplare că unul dintre producătorii executivi ai filmului este un profesionist care șia pus amprenta asupra filmelor de gen. Câștigătorul Premiului Oscar, Martin Scorsese, a fost bucuros să se alăture unui proiect ale cărui personaje se potrivesc foarte bine în galeria sa de regi ai crimei organizate.
Luc Besson își amintește că atunci când a citit romanul Malavita și l-a imaginat pe legendarul Robert De Niro în rolul lui Giovanni Manzoni (sau Fred Blake). Dar înainte de a-i împărtăși această idee lui Benacquista, l-a întrebat pe scriitor cine crede el că ar trebui să joace acest rol. „Mi-a spus că mereu a visat ca rolul principal să fie jucat de De Niro”, spune Besson. „Eu îl cunoșteam pe Robert de mulți ani, așa că i-am trimis cartea, care i s-a părut foarte amuzantă. Când lucram la scenariu, i l-am trimis și pe acela și după ce l-a citit, mi-a spus că vrea să se implice în proiect.”
Benacquista a fost foarte încântat să afle că cel pe care și-l dorea pentru rolul lui Giovanni Manzoni nu doar că a acceptat rolul, dar era și foarte entuziasmat cu privire la film. „Atunci când stai la birou, imaginându-ți scena, nu te gândești că, într-o zi, o anumită replică va fi spusă de un actor atât de important”, spune el. „Sunt conștient că dacă nu ar fi fost Luc, acest vis al meu nu s-ar fi împlinit.”
De Niro spune că a fost atras de umorul din film și de perspectiva sa originală. „Este o abordare neobișnuită a filmelor cu mafioți, cu o poveste inedită”, spune actorul. „Situația în sine poate părea puțin suprarealistă, dar personajul meu este foarte real.”
Interesat de menținerea autenticității, De Niro a încercat să afle cât mai multe despre programul de protecție a martorilor înainte de începerea filmărilor, pentru a vedea dacă un fost mafiot de pe Coasta de Est chiar poate ajunge să locuiască într-un mic oraș din Franța. „Am aflat că pot exista astfel de situații, mai ales dacă lucrurile sunt aranjate de așa manieră.”
Un moment cheie din film este acela în care Fred îi șochează pe cei de la FBI – și chiar și pe el însuși – cu planul său de a-și scrie memoriile, pentru a pune odată pentru totdeauna lucrurile la punct cu privire la modul său de viață – și care ar putea avea rezultate dezastruoase, dacă ar vedea, într-adevăr, lumina tiparului. „Cred că atunci când înaintezi în vârstă, dacă simți că ai făcut ceva în viață, fie bun, fie rău, vrei să le împărtășești oamenilor lucrurile din punctul tău de vedere”, spune De Niro. „Asta este și ceea ce îl motivează pe Fred. El vrea să își exprime propriul său punct de vedere asupra lumii și să explice de ce a făcut lucrurile pe care le-a făcut. Într-un fel, el încearcă să se izbăvească. Vrea să spună cum s-au petrecut lucrurile și să își justifice deciziile, ca să își câștige liniștea.”
Fred începe să le spună localnicilor că lucrează la o carte despre Debarcarea în Normandia din timpul celui de-al doilea război mondial. În această calitate de scriitor american, el este invitat să vorbească înaintea proiecției filmului „Băieți buni”, la clubul cinematografic din localitate. Acesta este o aluzie foarte subtilă la implicarea lui De Niro și Scorsese în „Malavita-O familie criminală”. Entuziasmul publicului adunat la proiecție îl face pe fostul mafiot să le împărtășească câteva întâmplări din propria sa viață. „Îi place să i se acorde atenție”, spune De Niro. „În cele din urmă el primește o confirmare pentru lucrurile pe care le-a făcut, dar nu din partea lumii lui secrete, ci din partea publicului larg.”
Aflat pe platourile de filmare, De Niro a trebuit să se adapteze ritmului nebunesc al lui Besson, pe care actorul îl găsește, de altfel, o sursă de energie. „Luc este foarte rapid. Are tot planul în minte atunci când ajunge pe platou și când stă în spatele camerei de filmat, are mereu absolut totul sub control, pentru că lucrurile sunt deja puse la punct în mintea lui. Mie îmi place foarte mult stilul lui de lucru – nu pierde deloc timpul. Iar acest lucru ajută spontaneitatea.”
Michelle Pfeiffer a fost prima alegere a lui Luc pentru rolul lui Maggie, iar ea a acceptat imediat mai ales pentru că povestea i s-a părut foarte interesantă și pentru că nu putea pierde ocazia de a lucra cu De Niro. Atât De Niro, cât și Pfeiffer au făcut parte din distribuția filmelor „Pulbere de stele” și „De anul nou”, dar nu au apărut în nicio scenă împreună. „Alăturarea dintre ea și un actor de talia lui Robert De Niro a scos la iveală tot ce e mai bun în fiecare dintre ei. Ei nu mai filmaseră niciodată împreună, așa că aveau ce să își dovedească unul altuia. Pentru mine a fost o adevărată plăcere, pentru că ei se respectă foarte mult ca actori. Și au făcut echipă bună”, a spus Besson.
Pfeiffer spune că era nerăbdătoare să joace alături de De Niro și că întâlnirea nu a fost sub așteptări. „Este o adevărată legendă. Există probabil doar vreo cinci actori despre care pot să spun asta, iar el este unul dintre ei. Iar ca om, este o persoană foarte modestă, liniștită și cu care se poate colabora foarte bine și este și un om generos. Mi-a făcut mare plăcere să mă aflu pe platourile de filmare alături de el și de Luc Besson.”
Actrița Michelle Pfeiffer, care a jucat în filmul lui Jonathan Demme din 1988, „Cu mafia pe urme”, recunoaște că are o slăbiciune pentru rolurile de soție de gangster, dar că ceea ce a atras-o cu adevărat la acest film a fost dinamica dintre membrii familiei Manzoni-Blake. „Prin ei, acest gen pe care îl ador, prinde o direcție cu totul inedită. Filmul este de fapt despre legăturile de familie care sunt mai presus de orice, indiferent de circumstanțe”, a spus Pfeiffer.
Maggie este praful de pușcă al familiei, după cum spune chiar Pfeiffer. „Are
un temperament vulcanic, dar mereu cade în picioare și încearcă mereu
să facă tot ce poate pentru a menține moralul familiei. Ea a acceptat
acest nou stil de viață, dar încă are anumite probleme de adaptare și
furia-i caracteristică iese din când în când la iveală. Se simte umilită
de toată această experiență și mai ales de sentimentul anti-american al
francezilor. Încearcă să integreze, să facă lucrurile cum trebuie, să
respecte cultura din care face acum parte, dar simte că este tratată
nedrept.”
Tommy Lee Jones și Luc Besson sunt prieteni de ani de zile, au colaborat la două filme, la pelicula din 2005, „Cele trei înmormântări ale lui Melquiades Estrada” și viitoarea producție „The Homesman”, ca regizor, respectiv producător. „Nu încerca să îl păcălești pe Tommy, că te omoară!”, glumește Besson. „El vede tot cu ochii lui ăia mari, și ascultă tot ce îi spui. Dacă ce spui este adevărat și el înțelege ce vrei să transmiți, atunci spune ”Ok, nicio problemă”. El nu pierde timpul; este eficient, iar mie îmi place mult asta, așa cu nu am niciodată probleme cu el. Am produs două filme regizate de el, știu deja că este un tip genial.”
Jones spune să a vrut să joace în film pentru că îl respectă foarte mult pe Besson, din punct de vedere profesional, dar că nici faptul că filmările au avut loc în Franța nu l-a deranjat deloc. „Am avut parte de experiențe foarte plăcute în Franța. Am mai fost în Normandia când am lucrat la un film pe care l-am regizat și îmi place acolo. Plus că eu nu mai lucrasem cu Bob De Niro și asta nu este o ocazie pe care să vrei să o ratezi. Îl admit foarte mult. Este mereu bine pregătit, original și nu îi place să atragă atenția asupra lui.”
Jones spune că el și Besson au o abordare asemănătoare referitor la cinematografie, iar asta facilitează colaborarea dintre ei. „Este un regizor foarte calm. Unii profesioniști din domeniu găsesc o plăcere deosebită în a spune „Lumini! Cameră! Acțiune!”, dar asta poate să distragă. Luc nu se obosește cu astfel de ritualuri. El nu spune decât „Bine, hai!”. Eu, unul, apreciez asta. Nu se pierde nici timp, nici energie. Ce mai îmi place este că el folosește luminile într-un mod foarte eficient, natural. Nu complică inutil procesul de producție.”
“Dianna și John au fost minunați”, spune Pfeiffer. „Ei au început lucrul înaintea noastră, așa că noi am avut de recuperat, mai ales că Luc lucrează repede și nu pierde prea mult timp cocoloșindu-i pe actori. Ambii au dat dovadă de multă maturitate. Și sunt și niște tineri foarte simpatici. M-am distrat cu ei la filmări.”
Fiica lui Besson este fan al serialului “Glee,” așa că l-a rugat pe tatăl ei să se întâlnească cu Agron, pentru a discuta despre rolul lui Belle Blake. „Dianna era la Paris, așa că ne-am întâlnit la un ceai și după numai trei minute a reușit să mă convingă că este alegerea perfectă pentru rol”, spune regizorul. „Are atitudinea potrivită și este foarte deșteaptă.”
Belle, care este din multe puncte de vedere, o adolescentă tipic americană, se luptă cu probleme de identitate și apartenență, care sunt înrăutățite de viața în exil, departe de mediul cu care este obișnuită. „Ea vrea să se îndrăgostească, visează să se descopere pe sine într-un tărâm îndepărtat. Uneori este foarte matură, statornică și cu spirit de observație, iar alteori este o visătoare. Este în film o scenă când familia stă la masa unde personajul meu a simțit prima dragoste, iar eu mă uitam pe fereastră, complet pierdută și mi-am uitat replicile. Luc mi-a spus că în acel moment am fost într-adevăr Belle”, a povestit Dianna Agron.
Atașamentul lui Belle pentru familia sa este foarte adânc,mai spune actrița. „Ea este foarte mândră de tatăl ei. Își iubește mult ambii părinți, dar tatăl ei este modelul său. La un moment dat, acesta își exprimă regretul pentru felul în care au ieșit lucrurile, dar ea nu îi acceptă scuzele, pentru că el reprezintă totul pentru ea”, mai spune tânăra actriţă.
D’Leo a citit tot scenariul dintr-o suflare și și-a pus în cap că trebuie să câștige acest rol. „Ei nu sunt o familie obișnuită”, spune actorul. „Nici măcar certurile dintre ei nu sunt ca ale altor familii normale. Cheia este că ei trebuie să rămână uniți, pentru că sunt asasini pe urmele lor, iar familia este cel mai important lucru.”
Actorul recunoaște că personajul său își dorește să fie ca tatăl lui, chiar dacă Fred este cel care i-a adus în situația de față. „Dar Warren nu își învinuiește tatăl pentru acest lucru. Tatăl lui este modelul lui în viață. El vrea să ajungă mai departe ca tatăl său și să reinstaureze numele familiei. Warren este un puști foarte independent. Ca și sora lui, Belle, face o mulțime de lucruri fără ca părinții lui să aibă nici cea mai vagă idee. Dar are numai 14 ani și deși nu vrea să recunoască, în adâncul sufletului lui, este speriat.”
Agron spune că între ea și D’Leo s-a dezvoltat o relație ca între frați, chiar de la prima întâlnire. „L-am cunoscut prima dată la machiaj, când m-a întrebat dacă sunt „cu părul, sau cu machiajul” și eu i-am răspuns „Sunt sora ta!” S-a înroșit până în vârful urechilor! Am râs mult împreună pe seama acestei întâmplări și l-am tachinat mereu pentru asta”, a povestit actrița.
Domenick Lombardozzi și Jimmy Palumbo completează distribuția americanilor în exil, în rolul a doi agenți guvernamentali care trebuie să aibă grijă de familia Blake. „Domenick și Jimmy nu au filmat efectiv decât câteva scene, dar au fost pe platou pe toată perioada filmărilor”, spune Besson. „Sunt cei mai amuzanți oamenii pe care i-am întâlnit vreodată. Au devenit un fel de mascote ale filmului și ne-am împrietenit.”
În timp, cei doi agenți devin cei mai buni prieteni ai lui Maggie. Ea le aduce mâncare gătită de ea, li se destăinuie, dar îi și descoase pentru a afla informații. „Eu au devenit noi membri ai familiei pentru ea”, spune Pfeiffer. „Oamenii caută prieteni cu care să poată fi ei înșiși. Tipii ăștia îi cunosc cele mai ascunse secrete și o acceptă așa cum e.”
„Malavita-O familie criminală” a fost filmat în Normandia, dar și în La Cité du Cinéma, un studio de filmări de ultimă generație, de la periferia Parisului. „Ne-a plăcut la nebunie idea de a filma un film cu mafioți în Franța”, spune Besson-Silla. „A fost distractiv pentru toată lumea, mai ales după „The Lady”, care este un film politic a cărui acțiune se petrece în Burma. Am vrut să facem ceva complet diferit. Cred că Franța are ceva special, ceva ce le place la nebunie străinilor. Toată lumea a fost încântată să vină să filmeze în Franța, probabil în principal datorită mâncării.”
Producătorii au găsit un sat tipic franțuzesc, cu o casă potrivită pentru familia Blake într-un loc neașteptat. „Întâmplător satul acesta era la doar câțiva kilometri de casa noastră”, spune regizorul. „Am găsit mai multe locuri potrivite pe o rază de 15 kilometri, așa că în fiecare zi ne duceam în alt loc, pentru filmări. Parcă nici nu munceam, parcă eram cu toții în vacanță, plimbându-ne de colo-colo în Normandia.”
Cunoașterea zonei a făcut căutările pentru locurile de filmare destule de ușoare, spune producătoarea BessonSilla. „Am găsit casa în care locuiește familia Blake printr-o întâmplare foarte amuzantă. Fiica mea era bolnavă de Crăciun și singurul doctor disponibil era într-un mic orășel în care nu mai fusesem niciodată. Când am ajuns acolo mi-am dat seama că era un loc perfect pentru a face un film, așa că atunci când a venit vorba “Malavita-O familie criminală” și Luc a început să caute o casă pentru filmări, l-am dus în acel mic orășel și am filmat acolo.”
Regizorul și producătoarea i-au cazat pe actori pe proprietatea lor de la țară, creând o atmosferă confortabilă și familiară. „Unul dintre cele mai plăcute momente a fost acela când toți acești actori americani au stat la țară, în Normandia, fără nimic în jur”, spune producătoarea. „Toți actorii din rolurile principale, dar și cei din cele secundare, precum Dominick Lombardozzi, Jimmy Palumbo și Vinny Pastore au stat la noi. A fost foarte frumos să petrecem împreună în Normandia.”
„Este o zonă foarte frumoasă. Și nu au fost nici paparazzi, așa că toate lumea s-a putut relaxa și lucra în liniște. În fiecare seară ne duceam la un mic restaurant din zonă. Stăteam la masă și spuneam povești, de parcă eram într-adevăr o familie. A fost de-a dreptul idilic”, şi-a amintit şi Dianna Agron.
În Paris, Besson a filmat la studioul său, La Cité du Cinéma, care se află în partea de nord a capitalei franceze și care a fost creat pentru a facilita procesul de producție, de la scrierea scenariului, la post-producție și distribuție. Studioul are o suprafață de 60.000 de metri pătrați și are tot ce îi trebuie, de la cabine de schimb, la ateliere de editare, de tâmplărie și iluminat, și multe altele, fiind cel mai mare studio de acest gen din Europa.
Besson are o carieră de regizor de peste 30 de ani şi consideră că fiecare dintre filmele pe care le-a făcut a fost o experiență unică pentru el. „Am început să lucrez în industria filmului când aveam 17 ani și nici acum nu știu exact ce îi aduce pe oameni să vadă un filml. Eram la un moment dat în Coreea și un băiat de 17 ani , cu o creastă de păr roz a venit la mine și mi-a spus, foarte serios, că filmul lui favorit este Metroul. I-am spus, mirat: Dar tu nici nu erai născut când a apărut filmul acela! Dacă mi-ar fi spus cineva, acum 30 de ani, că un puști coreean cu păr roz se va uita la filmele mele, nu l-aș fi crezut.”
Despre Filme 
Postări
0 comentarii: