Orele (2002)

Romanul Orele al scriitorului american Michael Cunningham apare in 1998 si are un succes rasunator, fiind incununat cu doua premii de prestigiu – Pulitzer Prize si PEN/ Faulkner Award. Geneza acestuia este explicata de autor intr-un interviu acordat revistei Magazine litteraire ca fiind de factura livresca – romanul Virginiei Woolf, Mrs. Dalloway: “Aceasta carte a fost prima care mi-a aratat ceea ce putem face cu putina cerneala si hartie. N-am citit niciodata asemenea fraze care sa uneasca atat de perfect densitatea, complexitatea si muzicalitatea cu frumusetea. Mrs. Dalloway mi-a schimbat existenta, aratandu-mi ce este de fapt literatura. Exista intr-adevar alte romane mari, dar acesta a fost pentru mine echivalentul unui sarut erotic initiatic.” Intentia actului creator este si ea marturisita: “Voiam sa scriu o carte unde moartea se intalneste cu viata, unde suicidul si sarutul incarneaza aspecte foarte diferite dar complementare, ale unei experiente imense si misterioase: cea a existentei umane.” Precedata de o titanica munca de informare, cartea lui Cunningham reinvie imaginea scriitoarei model, aflata in plin proces al creatiei. Este un metatext in care se reverbereaza tehnici, motive si trairi ale textului initial – Mrs. Dalloway. Aceasta idee a suprapunerii este sustinuta si de titlul romanului scriitorului american, Orele fiind de altfel titlul initial pe care Virginia Woolf intentiona sa-l dea cartii sale. Destinul fictional (suprapus pana la identificare cu cel real) al personajului Virginia Woolf se impleteste in romanul contemporan vizat cu cel al altor doua personaje (de data aceasta cu o existenta strict livresca) intr-o secventa temporala bine determinata. Pastrand analogia cu Mrs. Dalloway, am putea rezuma romanul lui Cunningham astfel: o viata intr-o singura zi. Un arc temporal in aparenta scurt, insa determinant in existenta a trei femei diferite, ce au in comun o latenta nefericire. Orele este inainte de toate o calatorie in apele intunecate ale emotiilor unor femei. Cele trei povesti sunt prezentate contrapunctic: cea a Virginiei Woolf in perioada de recuperare dupa depresia din anii ’20 si zilele in care incepe sa lucreze la romanul Mrs. Dalloway; cea a unei sotii disperate din Los Angeles-ul anilor ’50, unita cu un sot pe care nu-l iubeste si aflata in pragul unei noi vieti si cea a editoarei gay Clarissa Vaughan care isi traieste viata prin intermediul fostului iubit, Richard, in timp ce acesta moare de SIDA in New York-ul contemporan. Ratiunile pentru care cele trei femei sufera atat de profund sunt diferite, insa temele comune includ schizofrenia si depresia clinica, sotii care le controleaza viata si relatiile co-dependente fata de barbati, inclinatii deviante frustrante, instrainarea fata de iubit(a), sau, asa cum rezuma unul dintre personaje “anestezia sufocanta a suburbiei”. Sintetizand, sunt femei care traiesc fara “vointa de a trai”. La numai 4 ani de la publicarea romanului, in 2002, cartea Orele este ecranizata. Filmul, regizat de Stephen Daldry dupa un scenariu de David Hare, cu o distributie impresionanta (Nicole Kidman, Julianne Moore, Meryl Streep, Ed Harris), a fost distins cu cele mai renumite premii din lumea filmului: Globul de Aur, Ursul de Argint, BAFTA si Oscar (pentru cea mai buna actrita in rol principal – Nicole Kidman). Cu o fericita minutiozitate, filmul urmareste structura narativa si afectiva a romanului: trei povesti montate intre ele prin obiecte-imagini, fetisuri pe care Stephen Daldry le utilizeaza nu numai pentru a lega intre ele miscarile, obsesiile ori pasiunile acestor trei femei, ci si pentru a crea intre ele o poveste lunga de optzeci de ani, pe doua continente, intre trei moduri de viata. Cautarea identitatii afective le duce in deriva, le face sa confunde limitele intre sexualitate si iubire, intre solidaritate si iubire. Trei saruturi safice sigileaza astfel incertitudinea lor, suspendata intre incredulitate si dorinta. Nicole Kidman personifica o Virginia Woolf ca o pasare, balansand in mod precar pe picioare ce par de marimi diferite. Este insa o pasare de prada, intrucat observa totul, desi in majoritatea timpului fixeaza fie solul, fie orizontul. La inceput lent, apoi din ce in ce mai accelerat, ea isi iese din minti, din ritm si din rime, sfarsind ca un mare intelect care se hraneste din el insusi. Superba scenografie a Mariei Djurkovic, costumele Annei Roth, imaginea si lumina lui Seamus McGarvey au asigurat inainte de toate o diferenta de aspect a celor trei decade prezentate, insa intr-o coerenta necesara. Paradisul natural, lemnos, al suburbiei Virginiei Woolf realizeaza un splendid contrast cu mediul Laurei (Julianne Moore), steril, imbibat de soare si de Buick-urile visului american, sau cu agresivitatea urbana a New York-ului Clarissei ( Meryl Streep ). Roth s-a concentrat asupra look-ului gruparii de la Bloomsbury, in culori puternice de verde si gri-albastru. De la o poveste la alta exista diferente vizuale, realizate fie chiar prin simpla culoare. Exista o paleta diferita de la un plan narativ la altul, care insa se refera la precedenta. Astfel, elementele unificatoare se regasesc in montaj, in paletele de culoare, in miscarile camerei si in tehnicile de post-procesare. Orice miscare “decorativa” de camera este evitata, oferind actorilor controlul asupra emotiilor. Exploatand o serie de aspecte din biografia autoarei britanice, The Hours este la prima vedere o metafora a mortii, a incercarii disperate de evadare din timp, din viata si din propriul eu. Dar filmul este mult mai mult. El este un manifest al victimizarii femeii, al represiunii homosexualitatii, al opresiunii obligatiilor de familie asupra auto-determinarii, al vietii pe care cineva nu si-o doreste, al altei realitati visate, chiar si cand aceasta devine moarte asumata, al patriarhatului, sau chiar al suburbiilor. Insa filmul isi invaluie cauza intr-o atat de adanca suferinta, incat lasa spectatorul intr-o stare de sumbra melancolie (cea mai mare reusita a filmului este atmosfera creata, evitand totusi melodrama.