21 de Grame (2003)

Se spune ca inima, ca organ vital, este salasul sufletului, receptacul al tuturor emotiilor umane. Este oare posibil ca “imprumutand” – printr-o operatie chirurgicala minutioasa – inima cuiva sa-i “preiei” si sentimentele? Este una din intrebarile pe care filmul 21 Grams (2003), in regia lui Alejandro González Iñárritu, le ridica. Christine (Naomi Watts) este foarte aproape de a avea o viata perfecta: un sot iubitor, doua fetite adorabile, confort material, viata (sociala) activa. Asa cum ne-am obisnuit deja (v. Amores perros ), Innaritu exceleaza in crearea sau reproducerea de situatii extreme: cu cat echilibrul unei vieti tinde mai mult spre perfectiune, cu atat caderea va fi mai abrupta si mai dureroasa. Cand pierzi, pierzi totul. Astfel incat Christine va trebui sa invete sa primeasca imbratisarea totala a unei noi permanente in viata ei – durerea. O durere sufocanta, mistuitoare, nuantata strident de accese de revolta si nevoie de razbunare pe viata, pe Dumnezeu si mai ales pe omul care intr-un moment de neatentie la volan i-a ucis intreaga familie. Moartea sotului sau, Michael (Danny Huston) reprezinta insa (Innaritu ne ofera din cand in cand, cu zgarcenia unui autocrat al imaginii si al emotiilor transmise, cate o gura de aer pe care o inghitim cu voluptatea unei senzatii acute de strangulare generate de tragismul si apasarea povestilor prezentate) o sansa de supravietuire pentru Robert (Sean Penn), al carui trup se zbate spasmodic intre viata si moarte, in asteptarea – resemnata – a unui transplant de inima. Initial din recunostinta si ulterior dintr-o nevoie inexplicabila, el o va urmari pe Christine oferindu-i acesteia inima lui. Din dragoste pentru ea, Robert va accepta sa-l ucida pe soferul neglijent (un fost puscarias reabilitat ce traieste la randul sau drama remuscarii de a fi curmat trei vieti nevinovate), insa nu va avea puterea sa o faca, desi Christinei ii va spune contrariul. Atingand un prag paroxistic al autoculpabilizarii si al suferintei, barbatul (Benicio Del Toro) va da buzna in camera de motel in care Christine si Robert isi dorm extenuarea mentala si afectiva si il implora practic pe Robert sa il ucida pentru a-i pune capat tormentului generat de vinovatie. Christine isi va descatusa ura si-l va lovi cu bestialitate, insa gestul ii va incremeni intr-o suspensie paralizanta cand va auzi zgomotul pistolului descarcat in pieptul iubitului sau – modalitate extrema asumata de stopare a unei crime dublu distrugatoare. Ajunsa la spital, Christine asteapta. De data aceasta moartea s-a insinuat treptat, nu ar mai lua-o prin surprindere. Durerea, si ea. Insa lantul determinarilor continua: vrand sa doneze sange pentru a-si salva iubitul, ea afla ca este insarcinata. Aceasta noua viata ce creste inauntrul ei o va impaca in cele din urma cu privirea ucigasului familiei sale, cu disparitia acesteia, cu golurile fizice si afective, cu ea insasi, cu cele 21 de grame (greutatea unei morti…) multiplicate infinitezimal… Marea invinsa a Oscarurilor (in defavoarea lui Charlize Theron pentru rolul din Monster), editia 2004, Naomi Wats, realizeaza un rol de exceptie, orchestrat de nu mai putin talentatii Sean Penn si Benicio del Torro. Distributiei extraordinare i se adauga provocarea mentala propusa de tehnica montajului ce fac, pe langa subiect, din 21 de grame un film excelent!