Stealing Beauty (1996)

Ascultasem coloana sonora a filmului Stealing Beauty (cu) mult inainte de a vedea filmul, iar expectantele mele (intretinute si de entuziasmul general din randul prietenilor mei, cu care sunt, de cele mai multe ori, pe aceeasi lungime de unda in ceea ce priveste cinematografia) erau, poate, exagerate. In plus, numele regizorului (Bernardo Bertolucci, castigator al premiului Oscar cu filmul The Last Emperor) se insinua ca o carte de vizita mai mult decat tentanta. Si totusi filmul este o mare dezamagire, lipsindu-i in primul rand substanta. Este povestea unei adolescente americane, Lucy (Liv Tyler), aflata in cautarea identitatii biologice (detalii din jurnalul mamei sale, o mare poeta care se sinucisese nu cu mult timp in urma, ii oferisera certitudinea ca isi va gasi adevaratul tata biologic pe meleagurile insorite ale Italiei) si afective (inca virgina, ea tanjeste – asteapta, cum ii marturiseste unuia dintre personaje – dupa o implinire a iubirii prin sex), ce se refugiaza pentru o vara, dupa 4 ani, la vila toscana a unor prieteni de familie. Acolo il reintalneste pe Nicollo (Ignazio Oliva), pasiunea din urma cu 4 ani, si este convinsa pentru o perioada ca va reface gestul de daruire (in umbra imbatatoare a maslinilor) al mamei sale, impreuna cu acest ratacitor prin lume si prin suflete. Inocenta in care este inca invaluita o va opri insa de la a se conforma unei libertati strict sexuale pe care grupul o incurajeaza si in cele din urma va gasi iubirea adevarata cu inconstienta sigura a primei comuniuni trupesti si afective. Dar revelatiile nu se opresc aici. Cateva fraze din jurnalul mamei sale si o satuie pe care o descopera (evident, la timpul potrivit!) ii risipesc dubiile in privinta adevaratului ei tata, care nu este nimeni altul decat sculptorul Ian Grayson (Donal McCann), cel care imprumuta din frumusetea lui Lucy pentru a o imortaliza artistic. Singurul personaj memorabil al filmului este Alex (poate doar datorita faptului ca este interpretat de Jeremy Irons), permanenta precara a acestiu peisaj toscan, un scenarist ce-si traieste ultimele zile de viata cu sentimentul compensator al frumusetii (Femeii, a Vietii), al norocului si al gratitudinii. Banuit si el initial de Lucy a fi una dintre potentialele figuri paterne, Alex ramane pana in ultima clipa a vietii un cuceritor boem, indragostit de frumusete si depasit de o varsta pe care, din neputinta de a schimba ceva, si-o asuma. Daca intelectul nu este deloc solicitat in timpul vizionarii acestiu film, privirea va va fi insa delectata cu splendide peisaje ale vietii campenesti toscane, iar calitatea imaginii peliculei este excelenta. Este un film de duminica seara, relaxant, “dragut”, insa cei care iubesc frumusetea nu ar trebui sa accepte sa le fie furate doua ore din viata…